Ședință foto de maternitate – Fotografii inedite cu burtica

ședință foto de maternitate

Ședința foto de maternitate este o amintire prețioasă a momentului tău de graviduță. Orice moment în timpul unei sarcini este bun pentru o ședință foto. Sunt viitoare mămici care au chiar și ședințe foto în mod regulat pentru a surprinde evoluția sarcinii. Cu toate acestea, o ședință foto de maternitate ar trebui să aibă loc când bebele are în jur de 28-37 săptămâni, când burtica este frumoasă și rotundă.

Dacă alegi să realizezi ședința foto de maternitate cu mine, voi crea portrete frumoase care îți vor pune în lumină minunatele forme și emoțiile din ochi. Amintiri de care să fi mândră atunci când le privești cu copilul tău.

Deși sunt mămici care evită să pozeze, pentru că nu sunt sigure cum vor arăta, promit că fotografiile mele vor ilustra frumusețea naturală, eleganța sarcinii și emoțiile din ochi.

 

Unde se realizează o ședință foto de maternitate?!

Ședința foto poate avea loc fie în confortul propriei locuințe, fie în natură sau  în oricare alt loc care reprezintă ceva pentru tine.

Avantajul unei ședințe foto în casă îl reprezintă confortul și conexiunea cu lucrurile familiare. Nu trebuie să vă faceți griji cu privire la vremea de afara. Dezavantaj – este posibil ca lumina să nu fie optimă. Cele care aleg confortul casei preferă o ședință foto de maternitate mai intimă, genul acelor fotografii personale care îi arată mai mult burtica. Fotografia clasică alb-negru a siluetei de graviduță din profil.

Dacă preferați o ședință foto de maternitate în natură, vom colabora pentru a hotărâ care este cea mai bună locație pentru a obține fotografii cât mai expresive. Și tot odata experiența să nu fie una stresantă sau obositoare. Frumusețea naturală a unei femei însărcinate într-un fundal verde în aer liber este pur și simplu uluitoare!
Dezavantajele sunt că întreaga ședință foto de maternitate este dependentă de vreme și de faptul că o să faci mai multă mișcare.

 

Cum ies cele mai uimitoare fotografii de graviduță??

Modul în care pozezi poate face diferența între o fotografie și o fotografie grozavă. Aleg unghiurile care îmi permit să pun în evidență cele mai bune trăsături și care ascund dezavantajele corpului tău. Așa că veți arăta ca un model profesional sau poate chiar mai bine!

Sfaturi pentru o ședință foto de maternitate reușită

  1. Ședința foto ar putea include tatăl și copiii mai mari pentru a reflecta iubirea și căldura din perioada de așteptare a noului venit!
  2. Adu-ți ultrasunetele cu tine pentru o fotografie foarte specială dintre mama și copil.
  3. Deși burtica este punctul principal, și mâinile sunt importante! O vizită la salon ar fi indicată pentru o imagine mai fină. Mâinile vor fi destul de mult în jurul burticii.
  4. Ideal ar fi fără accesorii, renunță la ceas și brățări, cu cel puțin două ore înainte de ședința foto.
  5. Dacă cunoști sexul copilului sau știi deja ce nume o să aibă, poți include accesorii sau props-urile potrivite. De exemplu, poți aduce o păpușa sau o mascotă. Pot fi pantofi mici sau o fundiță care să înconjoare burtica.

 

Pentru a vedea cum lucrez și dacă munca mea se potrivește cu stilul tău poți arunca o privire în  PORTOFOLIUL MEU .

Trebuie să le arăt și celorlați!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *